MUNȚII CARPAȚI

Munţii Carpaţi reprezintă una dintre cele mai semnificative unităţi de relief din Europa (lungime de aproximativ 1.500 kilometri şi suprafaţă de 170 000 km²), constituie o componentă a sistemului montan alpin şi se desfăşoară de la Poarta Viena-Bratislava (traversată de Dunăre) până la Valea Timocului, dincolo de care urmează Munţii Balcani. Prezintă trei sectoare bine individualizate : Carpaţii Nord-Vestici, Carpaţii de Mijloc şi Carpaţii Sud-Estici, aceştia din urmă aproape în totalitate pe teritoriul României, deţinând 54% din lanţul carpatic. Înălţimea maximă se înregistrează în Munţii Tatra (vârful Gerlachovka, 2.663 m).

Carpaţii Româneşti.

Aceştia sunt alcătuiţi, la rândul lor, din trei mari diviziuni : Carpaţii OrientaliCarpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali.

Toponimul de Carpaţi derivă de la „Karpate”, cuvânt de origine iliro-tracică, acesta însemnând stâncării, ceea ce este specific multor areale din spaţiul carpatic autohton, mai cu seamă în condiţii de altitudine ridicată. De asemenea, se spune că toponimul are o relaţie directă cu populaţia dacilor liberi (carpii), care au trăit în teritoriile neocupate de către romani.

Carpaţii Româneşti sunt delimitaţi, în partea de nord, de graniţa cu Ucraina, iar în partea de sud, de Serbia (prin intermediul Dunării). Restul limitelor aparţin în totalitate teritoriului României, atât la exterior, spre unităţile de podişuri, dealuri şi câmpii, cât şi la interior, spre Depresiunea Colinară a Transilvaniei. Din punct de vedere altimetric, limita Carpaţi-Subcarpaţi este apreciată în jurul valorii de 800 metri, în timp ce înspre Dealurile de Vest coboară până la 250-400 metri, iar în interior, spre Depresiunea Transilvaniei, ecartul este foarte larg, respectiv 200-800 metri. Între limitele menţionate, Carpaţii Româneşti cuprind o suprafaţă de aproximativ 66.300 km2 (27,8% din teritoriul ţării), iar lungimea este de peste 910 kilometri.

Carpaţii se caracterizează printr-o alcătuire geologică relativ complexă, alături de şisturile cristaline cu intruziuni granitice, apărând atât formaţiunile vulcanice, cât şi cele de fliş cretacic şi paleogen. Aliniamentul vulcanismului neogen al Carpaţilor reprezintă cel mai lung lanţ montan de acest fel din Europa.

Carpaţii Româneşti fac parte din categoria munţilor mijlocii, care depăşesc 2500 metri numai pe areale foarte restrânse, în Carpaţii Meridionali. Altitudinea medie este de 840 metri.

Diferitele faze ale procesului de cutare şi înălţare a Carpaţilor, precum şi intensul vulcanism neogen, au contribuit la o fragmentare accentuată a spaţiului carpatic, pusă în evidenţă prin mulţimea depresiunilor intramontane, mai cu seamă în Carpaţii Orientali şi în cei Occidentali. Se remarcă în această privinţă ariile de discontinuitate Bârgău-Dorna-Câmpulung şi Depresiunea Braşov-Pasul Oituz-Valea Trotuşului din Carpaţii Orientali, precum şi culoarele Timiş-Cerna şi Bistra-Strei de la limita Carpaţilor Meridionali cu Carpaţii Occidentali. Spre deosebire de Alpi, Carpaţii au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma unor suprafeţe întinse, acoperite cu pajişti.

În urmă cu aproximativ 2 milioane de ani (prima jumătate a Cuaternarului), Carpaţii au suferit o ridicare în bloc, cu aproximativ 1000 metri, procesul fiind caracteristic mai ales Carpaţilor Meridionali. Această înălţare a fost însoţită de o răcire evidentă a climei aşa încât, la altitudini de peste 1800-2000 metri, a apărut situaţia de prezenţă a zăpezilor permanente. În asemenea condiţii a avut loc acumularea unei mari cantităţi de zăpadă şi transformarea treptată a acesteia în gheaţă. Încălzirea ulterioară a condus la o modificare marcantă a climatului, cu consecinţe în topirea gheţarilor din spaţiul montan înalt. A rezultat un relief glaciar alcătuit din creste şi strungi glaciare, circuri, văi, morene şi praguri glaciare, grohotişuri etc.

Clima Carpaţilor Româneşti trebuie privită, în primul rând, în corelaţie cu poziţia geografică a României pe Glob. Această aşezare a ţării determină influenţele corespunzătoare : cele vestice, cu mase de aer umed, a căror prezenţă conduce la caracteristica de moderare în cea mai mare parte a teritoriului României, inclusiv al Carpaţilor, apoi cele nordice (umede şi mai reci), cele estice sau continentale (calde în timpul verii şi reci în anotimpul de iarnă, în mod constant lipsite de umiditate), la care se adaugă influenţele sudice (cu efecte moderatoare). Pe acest fond climatic de ansamblu intervine şi condiţia de altitudine a Carpaţilor, care introduce modificări destul de însemnate (scăderi de temperatură în raport cu înălţimea sau creşterea cantitativă a precipitaţiilor la înălţimi mari), dar şi poziţia acestora în faţa maselor de aer. De asemenea, culoarele de vale şi depresiunile aduc devieri ale curenţilor de aer, inversiuni de temperatură (cu geruri persistente iarna) sau, dimpotrivă, încălziri ca urmare a «efectului de foehn» de la începutul primăverii.

În ceea ce priveşte apele de suprafaţă, în Munţii Carpaţi îşi au obârşiile cele mai multe dintre râurile mari ale ţării, cu excepţia Dunării. Astfel, Carpaţii Orientali cuprind sectoarele superioare ale Oltului şi Mureşului, ale râurilor SiretPrut, Someşul Mare, Bistriţa, Trotuş, IalomiţaPrahova ş.a. În Carpaţii Meridionali se află izvoarele şi sectoarele superioare ale Dâmboviţei, Argeşului, Gilortului, Jiului, Sebeşului, Motrului, Cernei ş.a., iar Carpaţii Occidentali asigură o bună parte a apei râurilor din vestul şi sud-vestul ţării : BarcăulCrişul NegruCrişul Alb, Timişul, Nera etc.

Râurile prezintă un potenţial hidroenergetic important, acesta fiind valorificat prin amenajări cu funcţie complexă (regularizarea debitelor, producţia de energie electrică, alimentarea cu apă etc). Pe baza retenţiilor din zona de munte funcţionează însemnate hidrocentrale : Ciunget (510 MW), Brazi (335 MW), Mărişelu (220 MW), Stejaru (210 MW), Şugag (150 MW) ş.a.

Lacurile naturale cele mai numeroase fac parte din categoria celor de origine glaciară sau glacio-nivală, mai cunoscute fiind Bucura (10 hectare, cel mai întins lac de acest fel din România) şi Zănoaga (-29 metri, cel mai adânc lac glaciar din România), ambele din Munţii Retezat, apoi Bâlea şi Capra (Munţii Făgăraş), Lala şi Buhăescu (Munţii Rodnei). Dezvoltarea largă a unor scoarţe de alterare, precipitaţiile abundente şi ponderea mare a versanţilor înclinaţi au favorizat formarea unor cuvete lacustre, datorită barajelor produse prin surpări şi alunecări de teren (Lacul Roşu pe cursul superior al Bicazului, Lacul Betiş, pe un afluent al Vaserului etc). În Carpaţi există un singur lac vulcanic, Lacul Sfânta Ana.

Lacurile artificiale amenajate în scopuri multiple deţin volumele cele mai mari de apă : complexele hidroenergetice Porţile de Fier I şi II, salba de lacuri de pe Bistriţa, începând cu Izvorul Muntelui, Vidraru, pe Argeş, Vidra, pe Lotru etc. Alte lacuri artificiale, formate în saline, cariere sau mine abandonate au dimensiuni mult mai mici (Coştiui, Ocna Şugatag).

Dintre apele subterane, cele mai bine reprezentate sunt apele freatice care, beneficiind de aceeaşi alimentare bogată din precipitaţii, ca şi râurile, au o contribuţie importantă şi permanentă la alimentarea acestora.

În ansamblu, învelişul vegetal actual al Carpaţilor se distribuie în două etaje (forestier şi alpin) condiţionate climatic.

Etajul forestier este cel mai dezvoltat, atât sub aspectul biodiversităţii, cât şi sub cel al extinderii spaţiale. Se suprapune peste un spaţiu vast ce începe din Defileul Dunării (sub 100 metri altitudine) şi merge până la valori situate în jurul a 1800 metri, în acest teritoriu fiind prezente în jur de 60% din pădurile României.

În cadrul etajului forestier se individualizează mai multe subetaje. Astfel, la altitudini mici, în medie sub 500 metri, se întinde subetajul stejarului, alcătuit, la partea inferioară, din specii de stejar termofile (cerul şi gârniţa), din stejar pedunculat, iar la partea superioară, din gorun. Se adaugă şi alte specii de foioase precum ulmul, teiul, carpenul etc. Subetajul fagului urcă din Subcarpaţi şi dealurile mai înalte din Depresiunea Transilvaniei pe munţii mai scunzi din Banat, Munţii Apuseni, ajungând până la 1200 metri. Subetajul coniferelor, cuprinzând bradul, molidul, pinul şi, pe alocuri, zada, urcă până la limita superioară a pădurii. Cele trei subetaje se interferează în zone de tranziţie, şi, pe alocuri, prin văi reci şi umbrite, se produc chiar inversări între subetajele de vegetaţie, esenţele termofile urcând pe înălţimi însorite, iar esenţele de climă rece coborând pe văile umbrite.

Fauna este reprezentată, în principal, printr-o serie de specii de interes cinegetic : cerbul, ursul, mistreţul, râsul, cocoşul de munte etc, în ape fiind prezent păstrăvul.

Solurile corespunzătoare etajului forestier sunt cele podzolice şi brune feriiluviale (pe suprafeţe mai plane), precum şi cele brune acide (pe versanţii înclinaţi).

Etajul alpin corespunde, în ansamblu, teritoriilor ce au altitudini de peste 1700-1800 metri şi este structurat în două subetaje: etajul alpin inferior (subalpin), cuprins între 1700-1800 metri şi 2000-2200 metri, reprezentat printr-o vegetaţie arbustivă, formată din tufărişuri dense de jneapăn şi ienupăr, şi etajul alpin superior, desfăşurat la altitudini care depăşesc 2000-2200 metri, unde vegetaţia naturală este aceea de pajişte alpină.

Condiţiile restrictive din acest etaj s-au impus şi în ceea ce priveşte fauna, acesta fiind domeniul caprei negre şi a acvilei de munte, iar în apele limpezi şi bine oxigenate (inclusiv unele dintre lacurile glaciare) este prezent păstrăvul.

În etajul alpin predomină umbrisolurile, reprezentate prin soluri humico-silicatice care se formează în condiţiile unei pedogeneze foarte lente, cu descompunerea numai incipientă a materiei organice.

Frumusețiile Carpațiilor Romanești !

PIATRA SECUIULUI

Piatra Secuiului face parte din Munţii Trascăului li se înalţă semeaţă deasupra satului Rimetea (judeţul Alba), un sat locuit în mare parte de populaţie maghiară. Aici au fost colonizaţi mineri germani în secolul al XIII-lea, care s-au contopit cu populaţia maghiară. În vârful Pietrei Secuiului, la o altitudine de 1128 m, se află două borne vopsite în steagul Ungariei. Se spune că Rimetea este locul în care soarele răsare de două ori. Şi asta pentru că Piatra Secuiului este atât de aproape de sătuc şi atât de înaltă, încât chiar şi după ce răsare soarele dimineaţa, Rimetea este încă în umbră, deşi afară e lumină. Apoi, după ce are timp să se mai ridice un pic pe cer, soarele apare de după Piatra Secuiului, răsărind pentru a doua oară pentru a lumina şi satul Rimetea.

PIATRA CRAIULUI


Piatra Craiului se deosebeşte geologic şi morfologic de masivele şi grupele muntoase înconjurătoare. Este ca o „lama” tăioasă şi abruptă din roci  de vârstă jurasică, lungă de aproximativ 26 km şi lată de 6-8 km. Altitudinea maximă este atinsă în Vf. La Om de 2244m. Masivul are numeroase piscuri la peste 2000 m (Vf. Padina Popii (2025m), Vf. Ascuţit (2150m), Vf. Ţimbalul Mare (2177 m), Vârful Ţimbale (2170 m), Vf. Sbirii (2220m), Vf. Căldării Ocolite (2202 m). Parcul Naţional Piatra Craiului este una dintre cele mai bogate rezervaţii naturale din România, cu o suprafaţă de peste 1200 hectare, care încă din 1938 se află sub ocrotirea legii. Reprezentativă pentru întreaga  zonă, devenită şi simbol, este Garofiţa Pietrei Craiului prezentă pe ambii versanţi ai Pietrei Craiului. 

PIETRELE DOAMNEI


Cei care vor să admire Pietrele Doamnei din Munţii Rarăului trebuie să apuce drumul care urmăreşte Valea Izvorului Alb ce urcă pe creasta Rarăului unde se află Cabana aflată la altitudinea de 1.538 metri (sunt 14 kilometri pentru cei care merg cu maşina, iar drumul poate fi parcurs, pe jos, în trei-patru ore, pe potecile marcate cu punct roşiu pentru amatorii de drumeţii).  Este o formaţiune geologică foarte spectaculoasă şi importantă din punct de vedere peisagistic, fiind căutată de fotografi pentru spectacolul pe care natura îl oferă în tot timpul zilei. Pietrele Doamnei sunt înalte de 70 de metri şi sunt situate la altitudinea de 1634 de metri, în Munţii Rarău. Vârful cel mai înalt atinge altitudinea de 1.651 de metri. 

TAUL ŢAPULUI


Un alt loc răpitor din Carpaţi este Tăul Ţapului. Lacul, format pe fundul căldării format de munţii din jur, are o inimă verde: o insuliţă, ceea ce face ca Tăul Ţapului să fie unic pentru lacurile din munţi. Tăul Ţapului este considerat drept cel mai pitoresc şi fotogenic lac din Retezat. Toate traseele ce aduc aici sunt obositoare şi necesită experienţă montană. Este situat sub Porţile Închise, la altitudinea de 2.130 de metri. Este alimentat de patru izvoare şi de avalanşele de zăpadă. Lacul a ajuns la o suprafaţă de 2,3 hectare, are o lungime de 200 şi o lăţime de 130 m. Insuliţa înierbată a apărut în urma unei avalanşe pornite de pe înălţimile Vârfului Ţapului şi oprită în lac, depunând grohotiş ce a depăşit nivelul apei cu aproape un metru. 

CANIONUL ȘAPTE SCĂRI


Canionului „Şapte Scări“ este  unul dintre cele mai frumoase locuri din Braşov. Ani în şir obiectivul turistic a fost lăsat în paragină. Drumul de acces spre canion a fost refăcut, iar de la DN1, de la Cabana DâmbulMorii şi până la canion faci doup-trei ore de mers pe jos.
Canionul Şapte Scări este un  defileu săpat în calcar situate în masivul Piatra Mare. Lungimea canionului este de 160 metri cu o diferenţă de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 948 metri. Defileul este format din şapte trepte cu înalţimi între 2,5 şi 15 metri, care dau îi dau numele şi care se transformă în cascade când creşte volumul de apă al pârâului Şapte Scări. Traseul poate fi parcurs cu ajutorul unor scări, nefiind nevoie de echipament specializat.  Peisajul este superb, cascadele fiind un adevărat spectacol atât pe timpul verii, cât şi iarna, când apa îngheţată creează unpeisaj de basm.

CHEILE TURZII


Cheile Turzii se afla în judeţul Cluj, la aproximativ 6 kilometri de municipiul Turda şi se întind dealungul pârâului Haşdate.  Au o înălţime de peste 200 m şi o lungime de aproximativ 1.300 m. Cheile Turzii se întind pe o suprafata de 324 ha şi sunt formate din creste înalte şi ascuţite, abrupte. Cheile Turzii au dobândit, în anul 1938, statutul de rezervaţie naturală, inclusă în listele UNESCO printre cele mai importante monumente ale naturii din lume. În Cheile Turzii sunt 50-60 de pesşteri, arcade (peşteri prăbuşite) sau firide, cele mai cunoscute fiind Peştera Feciorilor, Hornarilor, a Morarilor, Peştera Calastur şi Peştera lui Anton.

LACUL DRACULUI


Lacul Dracului este cel mai mare lac carstic din România şi se află în Cheile Nerei din Munţii Locvei, judeţul Caraş Severin. Are o adâncime de aproximativ 9,3 m şi un diametru de 20 m. Apa are o culoare albastrui-verzuie. Este considerat monument al naturii şi face parte din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa. Lacul a luat naştere prin prăbuşirea bolţii peşterii şi are o formă ovaloidă. Galeria peşterii are o lungime de 70 de metri, iar în timpul ploilor abundente galeria este inundată, neputând fi vizitată. Cheile Nerei sunt un alt obiectiv de mare atracţie din zonă. Au o lungime de 22 de kilometri, şi se întind între localităţile Şopotul Nou şi Sasca Română.

TRANSFAGARASANUL


Transfăgărăşanul este unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, care leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania. Drumul străbate Munţii Făgăraş, cel mai înalt lanţ muntos din România. Bâlea Lac se află în apropierea Transfăgărăşanului la cota 2034. Lacul are o lungime de 360 m şi o adâncime în unele locuri de aproximativ 11 m. Bâlea Lac se află la o distanţă de 77 km de oraşul Sibiu şi 85 km de la Curtea de Arge. O legendă vorbeşte despre un cioban pe nume Bâlea, care în vremurile sale l-a ajutat pe împărat să învingă duşmanii. Fata cea mare este impresionată de curajul ciobanului şi este hotărâtă să îl ia de soţ. Într-una din zile, când erau pe munte, s-a stârnit o furtună şi au fost siliţi să se adăpostească de furia zăpezii pe stânci, dar zăpada care se desprindea de pe versanţi a împins fericiţii soţi în lac.Din acel moment lacul poarta numele ciobanului Bâlea.

CHEILE RÂȘNOAVEI



 Accesul în Cheile Râşnoavei se face din Drumul Naţional 73A Predeal – Râşnov, pe un drum carosabil, care se ramifică la dreapta, spre est, în zona amenajărilor turistice de la kilometrului 20. Munţii Postăvarul fac parte din Carpaţii de Curbură, grupul de Munţi ai Bârsei. Sunt localizaţi între depresiunea intracarpatică a Braşovului, deasupra căreia se înalţă cu peste 1.200 m şi versantul nordic al Masivului Bucegi. Din vârful Postăvaru (1799 m) către vest-sud-vest coboară o creasta din stâncă albă calcaroasă, denumită Muchia Cheii, şi sfârşeşte abrupt ţn Cheile Râşnoavei. Locul are priveltişti deosebite, fiind preferat de regizorul Sergiu Nicolaescu pentru multe dintre filămrile sale, dar şi de cineaştii străini (aici s-au făcut scene pentru „Cold Mounain”). De asemenea, este un loc căutat pentru sporturile extreme, dar şi pentru antrenamentele vânătorilor de munte şi ale trupelor speciale.