“COMUNA MEDIESU AURIT, JUDETUL SATU-MARE, ROMANIA

Istoricul localitatii

Medieşu Aurit este cunoscut încă din anul 1271 sub denumirea de Megyes, iar din anul 1273 sub denumirea de Medieş. Potrivit cercetărilor arheologice din localitate, vestigii valoroase privind istoria străveche şi veche a acestor locuri au făcut ca ea să fie cunoscută încă de la sfârşitul secolului al XIX- lea. In anul 1903, Ioan Moldovan descoperă la munca câmpului, 107 monede de argint. Numeroase alte urme atestă viaţa şi activitatea oamenilor pe aceste locuri, încă din epoca fierului si bronzului.
Medieşenii sunt urmaşii dacilor liberi. Analizând cele cinci scrisori pontificale din 1377, cetatea Medieş şi satele care-i aparţineau erau locuite de românii „schismatici”. Populaţia totală a comunei Medieşu Aurit, in urma recensământului din luna ianuarie 1992, era de 7.010 locuitori. Dezvoltarea industriei a determinat atragerea populaţiei agricole către sfera activităţilor neagricole, astfel mulţi dintre locuitorii Medieşului au mers la oraş schimbându-şi statutul social.
Din trecutul istoric se mai pastrează şi azi cuptoarele dacice (parte a patrimoniului naţional) şi Castelul medieval Lonyai, care însă se află într-o stare proastă, necesitând lucrări rapide de refacere şi consolidare, altfel fiind amenintat cu degradarea totală.
Dupa efectuarea cercetarilor geomagnetice din primavara, in urma carora s-a presupus ca la Mediesu Aurit ar fi 200 de cuptoare dacice, a fost nevoie de o cercetare amanuntita pentru a se afla cu exactitate daca ipotezele arheologilor sunt certe. Aceste masuratori au fost validate, prin sapaturi efective, incepand de acum 2 saptamani. S-au luat prin sondaj doua repere unde se credea ca exista cuptoare, iar banuielile cercetatorilor au fost confirmate. „Am presupus ca aceste pete negricioase sunt cuptoare, 200 la numar. Anul acesta am vrut sa validam masuratorile, pentru a sti un lucru cert. De aceea, am vrut sa scoatem cuptoarele la suprafata prin harlet si sapatura. Am urmarit aceste pete negre si am primit confirmarea faptului ca masuratorile noastre sunt corecte si indica, intr-adevar, cuptoare”, a explicat Robert Gindele, seful Sectiei de Arheologie a Muzeului Judetean Satu Mare.
Arheologi din Europa interesati de cercetarea centrului de olarit. In urma sapaturilor de la Medies, numerosi arheologi din tara si de peste granite vor dori sa cerceteze fostul centru de olarit al dacilor. Chiar si in lipsa unor informatii concrete, arheologi de la Bucuresti, Cluj, Budapesta si alte orase europene s-au aratat interesati de vestigiul intins pe o suprafata de 20 de hectare.
Robert Gindele, impreuna cu arheologul Ioana Marchis, de la Universitatea Babes-Bolyay si Toth Cristian, masterand la Facultatea de Arheologie din Budapesta efectueaza sapaturi de cercetare la cuptoarele dacice cu 10 zilieri angajati de Muzeul de Istorie, insa nici contributia a 30 de elevi de la Colegiul Natioanl „Ioan Slavici” nu este de neglijat. Ei au realizat sapaturile de detaliu si s-au ocupat de curatirea obiectelor ce urmeaza a fi conservate si reconstituite. Elevii au fost coordonati de profesorul de istorie Octavian Onac.
sursa:
– Edroiu Nicolae, Medesan Ekena-Gabriela – Monografia Istoric a comunei Mediuşu Aurit – Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Istorie Filosofie, Cluj-Napoca, 1980
– Informaţia zilei, Scris de Mirela Filimon, 22 iulie 2011

Cadrul geografic
Comuna Medieşul-Aurit este situată în Câmpia Someşului Inferior (pe malul drept al râului Someş), în partea de est a judeţului Satu-Mare, la o distanţă de 21 km de municipiul Satu-Mare şi se întinde pe o suprafaţă de 103,28 kmp. Altitudinea la care este situată comuna este cuprinsă între 115-160 m deasupra nivelului mării. Comuna Medieşu-Aurit se află pe malul drept şi în lunca râului Someş.
Din punct de vedere administrativ comuna se compune din următoarele sate: Medieşul-Aurit – centrul administrativ, Româneşti, Băbăşeşti, Potău, Iojib,Medies-Râturi, Medieş-Vii.
Medieşul-Aurit în cifre şi date:
Suprafaţa: – 10278 ha.
Populaţia: – 6834.
Gospodării: – 2788
Forma de relief predominantă este câmpia. Câmpia a apărut ca urmare a retragerii Mării Pontice, iar vânturile au purtat mâlul care a rămas la suprafaţă şi a fost depus sub formă de loess şi luturi colorate. Campia este strabatuta de raul Someş, care în perioadele cu precipitaţii produce inundaţii. Un astfel de fenomen a avut loc în anul 1970 şi a afectat satele Potău şi Băbăşesti. Câmpia Someşului Inferior mai prezintă din loc in loc pâlcuri de pădure, resturi ale fostelor păduri care acopereau întreaga zonă.
Clima comunei Medieşului-Aurit este temperat-continentală moderată, cu primăveri timpurii. Verile sunt călduroase, iar iernile sunt mai blânde decât în alte zone ale ţării. Vânturile vestice sunt mai frecvente primăvara şi vara, iar cele estice şi nord-estice sunt mai frecvente toamna şi iarna. Numărul anual a zilelor cu precipitaţii este de 120- 130. n prima decada a lunii decembrie cade prima zăpada.
Dintre esenţele lemnoase existente în pădurea Româneşti se remarcă: frasinul, alunul, părul sălbatic, salcâmul, stejarul, fagul. Vegetaţia bălţilor şi mlaştinilor este reprezentată în special de rogozuri înalte. Cele mai frumoase plante din flora spontana sunt laleaua pestriţă şi narcisa albă. Laleaua pestriţă o găsim în păşunile şi fâneţele naturale, iar narcisele albe le întâlnim în pădurea Româneşti şi la poalele dealurilor din Medieş-Vii.
Fauna din zona comunei Medieşu Aurit a suferit in ultimul timp mari modificări. In pădurea Româneşti şi Medieş-Vii întâlnim animale precum: mistreţul, lupul, vulpea, iar în zona de câmpie, rozătoarele. Dintre păsări, întâlnim: raţe, gâşte, ciocănitori, bufniţe. in râul Someş trăiesc peşti precum: crapul, somnul, plătica, mreana. Dintre reptile amintim: vipera în pădurile dinspre Livada, iar din grupa amfibienilor remarcăm broasca de mlaştină.
Info Util
În domeniul sănătăţii: există un dispensar situat aproape de centrul comunei care oferă locuitorilor servicii pentru medicina de familie, asigurand totodata şi servicii de permanenţă. De asemenea funcţionează două cabinete stomatologice şi trei farmacii.
În domeniul asistenţei sanitar-veterinare: există un cabinet medical veterinar cu trei medici veterinari. De asemenea funcţionează şi o farmacie veterinară.
În domeniul asistenţei sociale: există un serviciu de specialitate compus din doi asistenţi sociali care rezolvă problemele sociale ale comunei.
Sistemul de învăţămînt cuprinde 6 şcoli, 8 grădiniţe în care învaţă 718 copii, din care 178 preşcolari şi 540 elevi ai şcolilor primare şi gimnaziale, sub îndrumarea a 54 cadre didactice. Se asigură un învăţământ modern, performant la toate ciclurile de învăţământ, avînd şi o grădiniţă cu program prelungit. Şcoala este dotată cu 2 laboratoare (fizică – chimie şi biologie), 5 cabinete (metodic, psihologic, matematică, geografie, română), 1 cabinet de informatică dotat cu reţea internet şi o bibliotecă. În plan sportiv există Asociaţia Sportivă Dacia prin intermediul căreia funcţioneză echipa de fotbal a comunei, Dacia Medieş. În comuna dispunem de o modernă sală de sport care asigură condiţii deosebite pentru practicarea diferitelor activităţi sportive pe tot parcursul anului.
Cadrul demografic
La sfârşitul anului 2007, populaţia comunei era de 7288 de persoane. in 1990 populaţia comunei era de 7017 de persoane, constatându-se o uşoară creştere faţă de acel an.
Aşa cum reiese şi din tabelul de mai sus, cea mai mare creştere s-a înregistrat în 2002, când, pe fondul migraţiei/revenirii unor familii de la oraş (Satu Mare) la ţară, populaţia a crescut faţă de 2001 cu 538 de persoane. După această perioadă numărul populaţiei s-a menţinut aproximativ la acelaşi nivel, aşa cum menţinuse şi înainte de 2002.
Sporul migrator în perioada 1996-2006 (diferenţa între cei veniţi şi cei plecaţi din localitate) este pozitiv, asta însă datorită numărului mare de stabiliri de domiciuliu în comună din anii 1997 si 2004. in aceeaşi perioadă (1996 – 2006) sporul natural (diferenţa între numărul născuţilor vii şi totalul deceselor) este unul negativ, rata medie a mortalităţii fiind de 105,27 decedaţi/an, iar cea a natalităţii de doar 73,81 născuţi vii/an.
Totodată, numărul total al elevilor înscrişi la şcolile din comună s-a menţinut relativ la acelaşi nivel, evoluând de la 665 elevi în 1996, la 759 în 2006 şi la 661 în 2006, observându-se însă o scădere uşoară, dar continuă a acestora începând din 2002.
Toate aceste date arată tendinţa de îmbătrânire a populaţei comunei şi de creştere a presiunii poulaţiei vârstince (persoane peste 60 de ani) asupra adulţilor.
Cultura si invatamant
Rezervaţia Arheologică “Cuptoarele dacice de la Medieşu Aurit” - https://www.youtube.com/watch?v=OQgDeJ-ILuc
Castelul contelui Sigismund de Lonia - https://www.youtube.com/watch?v=kCPa1e7kENQ
2017 - ,,Cariere în slujba cetățeanului” https://www.youtube.com/watch?v=Uo0ZleV0Lfs -
2017 - Workshop și Gala CANTUS MUNDI la Medieșu Aurit - 4-7 octombrie 2017 - https://www.youtube.com/watch?v=NJiea3pgfLw
2017 - Târgul de Crăciun, Mediesu Aurit ,organizat de Școala Profesională ,,George Coșbuc ” -https://www.youtube.com/watch?v=8DCUF8kP7Es
2019 - Ziua copilului https://www.youtube.com/watch?v=Rk0yCZRLl3o -
2020 -Spectacolul omagial online organizat de Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare,01 decembrie 2020 https://www.youtube.com/watch?v=FtwpGI1F2vs
2021 - Vizita premierului Florin Cîțu la Fabrica Alu Menziken Medieșu Aurit 11 Mai 2021
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1129003340912351&id=100014080865016

Economia
Economia locală se caracterizează prin diversitate, fiind axată în special pe materiale de construcţii, agricultură (în special avicultură), exploatarea şi prelucrarea lemnului, industria uşoară (încălţăminte şi confecţii) şi fabricare produselor spirtoase (fabrica de băuturi alcoolice ZETEA).
Potenţialul turistic al comunei este însă unul ridicat datorită „cuptoarelor dacice”, castelului Lonyai, bazei sportive din Iojib şi celor două lacuri care se află pe teritoriul comunei Medieşu Aurit. Toate acestea vin să evidenţieze paleta largă şi bogată de resurse de care dispune comuna ceea ce face posibilă o dezvoltare durabilă a acesteia.
Potenţialul ridicat în ceea ce priveşte materialele de construcţii este concretizat de existenţa în comună a 4 balastiere (balastru, sorturi şi nisip) cu staţii de extracţie şi sortare, a celor 3 depozite de materiale de construcţii, a unei fabrici de extracţie şi prelucrare a betoniţei şi a firmelor de construcţii (echipe de zidari).
Agricultura reprezintă o ramură importantă a economiei locale, însă gradul redus de fertilitate al solurilor (cea mai mare parte a solurilor fiind brun-roşcate, cu excepţia porţiunilor aflate în imediata apropiere a Someşului unde se află sol aluvionar) nu permite cultivarea intensivă a cerealelor şi plantelor industriale.
Astfel solurile respective s-au dovedit a fi bune pentru cultivarea căpşunilor, pomilor fructiferi şi coacăzului negru. Medieş-Vii este zona cea mai favorabilă pentru cultivarea pomilor fructiferi şi a viţei de vie. În satul Iojib suprafeţe mari de teren sunt cultivate cu căpşuni. Solurile aluvionale răspândite de-a lungul râului Someş, în special în satul Potau, se pretează cultivării legumelor şi plantelor furajere. Solurile brune de pădure (în special în zona satului Româneşti) sunt destinate cu precădere fondului silvic.
Suprafaţa agricolă a comunei Medieşul-Aurit este de aproximativ 6435 ha teren arabil, 99 ha livezi, 482 ha fâneţe si 1712 păşuni naturale. Totuşi, avicultura reprezintă una dintre cele mai importante ramuri ale agriculturii locale, fapt ce se datorează existenţei pe raza comunei a celor 5 ferme de creştere a puilor de carne. Cele 50 de persoane care au obtinut certificate de agricultor în urma cursurilor organizate de către Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă şi cele 5 asociaţii de producători pot constitui premisele înlocuirii agriculturii de subsistenţă cu o agricultură modernă, axată pe eficienţă şi produse ecologice.
Exploatarea şi prelucrarea lemnului reprezintă sectoare cu potenţial datorită existenţei pe raza comunei a unor suprafeţe împădurite ce totalizează 317 ha, acest potenţial fiind exploatat de firma de exploatare a lemnului, gaterul de mare capacitate din comună şi de fabrica de prelucrare finită a lemnului. La acestea se adaugă fabrica de mobilă aflată în construcţie (investiţie străină) care va avea 400 – 500 de angajaţi.
Industria uşoară este reprezentată de existenţa în comună a unei fabrici de încălţăminte şi a uneia de confecţii şi croitorie, în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea 91 angajaţi.
Comuna este renumită şi datorită producerii „Pălincii Zetea” (marcă înregistrată), aceasta fiind produsă de o fabrică ce se află în Medieşu Aurit.
Mai există în comună o brutărie, moara de cereale, 16 magazine, 2 restaurante, o piscină, două lacuri concesionate şi 2 pescării private populate cu caras şi crap. Un aspect important al economiei locale este numărul de salariaţi şi evoluţia acestuia. În acest sens se constată o evoluţie uşor descendentă în perioada 1996 – 2006, cea mai însemnată scădere înregistrându-se în 1999 pe fondul restructurării industriale, iar cea mai mare creştere în 2003. În ultimii 3 ani însă ai perioadei analizate se constată menţinerea aproximativ a aceluiaşi număr de salariaţi. În ceea ce priveşte structura populaţiei salariaţilor pe sectoare de activitate, cea mai mare pondere o deţin salariaţii din industria prelucrătoare, urmată de învăţământ şi industria extractivă.
________________________________________ Analiza SWOT
Infrastructură – drumuri, comunicaţii, dotări edilitare, telecomunicaţii, utilităţi publice şi mediu.
________________________________________ Infrastructura locala
Comuna este traversată de drumul judeţean DC 14 , care trece prin Băbăşeşti face legătura cu Satu-Mare şi are ieşire la DN 1C în satul lojib, acesta facând legătura între judeţul Satu-Mare şi judeţul Maramureş.
Este începută construcţia podului peste râul Someş, care va face legătura între zona Codrului şi zona Oaşului. Drumul European E 58 trece prin satul Iojib, la 4 km de satul centru de comună (Medieşu Aurit) (DN 1C) şi face legătura între România şi Ungaria pe ruta Baia Mare -Satu Mare – Nyreghyhaza. De asemena, prin Iojib trece şi calea ferată care face legătura între Satu Mare şi Baia-Mare, gara de aici fiind recent modernizată. Reţeaua de gaz metan există doar în satul centru de comună, deşi pe teritoriul comunei se află o staţie internaţională de reglare şi distribuţie a gazului metan.
În comună există reţea de telefonie fixă conectată la o centrală digitală.
Comuna este situată la 21 de km de aeroportul din Satu Mare şi la 50 km de aeroportul Tăuţii Măgherăuş care deserveşte oraşul Baia Mare. Clădirile publice din comună sunt în general într-o stare bună. Lipseşte însă reţeaua de apă potabilă şi reţeaua de canalizare în comună.
În comună avem un post de poliţie condus de şeful de post şi ajutat de patru adjuncţi. În centru comunei avem o biserică ortodoxă, o biserică greco-catolică, o biserică reformată, un dispensar veterinar, un dispensar uman, magazine, o fabrică de încălţăminte, un cămin cultural cu cinematograf, o bibliotecă comunală, o grădiniţă şi o şcoală generală cu clasele I-VIII.
În satele lojib, Potău, Româneşti, Băbăşeşti se află câte o şcoală generală cu clasele I-VIII. În Medieş-Vii şi Râturi funcţionează şcoli generale cu clasele I-IV. Comuna Medieşul-Aurit este legată de centrul de reşedinţă a judeţului Satu-Mare prin calea ferată care traversează comuna Medieşul-Aurit. Drumul comunal care trece prin Băbăşeşti – Odoreu – Satu-Mare şi cu ieşire la DN 1C în satul lojib, face legătura între judeţul Satu-Mare şi judeţul Maramureş. Este începută construcţia podului peste râul Someş, care va face legătura între zona Codrului şi zona Oaşului.
Castelul de Lonia Clădirea ce se vede astăzi a fost construită de Sigismund de Lonia – după cum mărturiseşte inscripţia încă vizibilă pe frontonul de la intrare: ANNO DOMINI MDCXXX MAGNIFICUS SIGISMUNDUS DE LONIA COMES COMITATUS CRASNENSIS A FVNDAMENTIS EXTRVXIT (ridicat din temelii în anul Domnului 1630 de Sigismund de Lonya, comitele comitatului Crasnei). Istoria zbuciumată a castelului începe însă mai devreme, în secolul al XIII-lea, cînd apar primele menţiuni despre o fortificaţie în aceste locuri. În 1493 cetatea în cauză e cucerită de puternica familie Báthory (din care provine un număr important de guvernatori ai Transilvaniei), pentru a intra apoi, prin moştenire, în posesia lui Sigismund Lonyai. Construcţia pe care Sigismund Lonyai o ridică în locul vechii fortificaţii are atît rol de apărare, cît şi de satisfacere a funcţiunii de locuinţă luxoasă pe care o impunea statutul de familie nobiliară. În conformitate cu regulile renascentiste, clădirea urmăreşte o formă pătrată în plan, cu turnuri de apărare la colţuri. Un alt turn, octogonal, înalt de trei etaje se înălţa deasupra porţii de intrare. O curte interioară, şi ea pătrată, constituia spaţiul de onoare şi de distribuţie a circulaţiilor. E nevoie de efort pentru a putea reconstitui astăzi, fie şi numai în închipuire, bogăţia şi strălucirea trecută a reşedinţei Lonyai, care a făcut ca satul să primească pitorescul adjectiv de „aurit“. Viaţa la castel era organizată în jurul curţii interioare. Aripa de nord era destinată soldaţilor, aripa de sud era rezervată locuirii, iar aripile de est şi de vest adăposteau grajdul, bucătăria, alte anexe. Deşi interiorul este în cea mare parte distrus, sînt încă elemente care mai pot ajuta la descifrarea imaginii sale iniţiale: în curtea interioară, pe laturile de est şi vest, portice susţinute de coloane, cursive şi scări din lemn asigurau circulaţia între etaje; o scară din piatră ascunsă în grosimea zidului făcea posibil accesul privat – şi poate tainic – către încăperile de locuit ale familiei. Camerele din această zonă erau spaţioase şi bogat decorate cu fresce şi foiţă de aur, aşa cum atestă mărturii din secolul al XVII-lea. Din toată această imagine mai supravieţuiesc astăzi doar ancadramentele de piatră ale uşilor şi ferestrelor, decorate în manieră renascentistă cu coloane şi frontoane inspirate din Antichitatea clasică. La moartea lui Sigismund Lonyai, castelul revine fiicei sale Anna, căsătorită cu Ioan Kemény. În 1660 Ioan Kemény este ales guvernator al Transilvaniei, aflată atunci sub suzeranitate otomană. Politica sa pro-habsburgică îl pune în conflict cu Imperiul Otoman, care îl numeşte în funcţia de guvernator pe Mihai Apafi I. Începe astfel un conflict între cei doi, castelul rezistă asediului din 1661, dar Ioan Kemény moare în 1662, în bătălie. Anna nu-i supravieţuieşte cu mult, nici castelul nu are parte de o soartă mai fericită. În 1670, Anna Lonyai, împreună cu alţi nobili locali, pun la cale o ambuscadă împotriva mercenarilor germani din cetatea Satu Mare, care prădau satele aflate pe domeniile lor. Expediţia are succes, dar cei ce au pus-o la cale sînt pedepsiţi de guvernatorul Mihai Apafy I prin condamnare la moarte şi confiscare de bunuri. În 1707 castelul este incendiat în timpul revoltei lui Ferenc Rákóczy II – revoltă eşuată, al cărei scop era ieşirea Ungariei de sub dominaţia austriacă –, după care trece prin proprietatea mai multor familii. În 1940 castelul este cumpărat de regele Carol II, restaurat şi apoi transformat în spital militar, iar în 1945 este incendiat. De atunci, castelul de la Medieşu Aurit este lăsat în paragină, cu toate că este clasat ca monument istoric. Cuptoarele dacice Medieşu Aurit din judeţul Satu Mare este locul ideal pentru pasionaţii de istorie, fiind o alternativă pentru evadarea din peisajul urban. Aici se află Rezervaţia arheologică „Cuptoarele dacice de la Medieşu Aurit”, situată într-un peisaj feeric, la o altitudine de 160 de metri, pe malul drept al râului Someş şi la doar 35 de kilometri de Satu-Mare. Denumirea de Medieşu Aurit vine de la livada de vişini care se află în zonă (megy, în maghiară – de aici Medieş) şi de la castelul medieval din localitate, care avea o cameră împodobită cu aur. Pe lângă faptul că Medieşu Aurit este, fără doar şi poate, un refugiu natural splendid, aici au fost dezgropate primele cuptoare dacice, folosite pentru producerea şi arderea ceramicii, atât a celei ritualice, cât şi a celei gospodăreşti. Mai mult, de curând, între anii 2009 şi 2010, aici au fost descoperite cele mai multe astfel de cuptoare din întreaga Europa Centrală. Săpăturile arheologice au scos la iveală peste 150 de cuptoare unicat, vechi de aproape 2.000 de ani. Muzeul Judeţean din Satu Mare a restaurat şapte cuptoare, care au un diametru de peste doi metri şi o valoare istorică inestimabilă. Pentru protejarea sitului, în viitor cuptoarele ar putea fi acoperite cu o cupolă de sticlă. De asemenea, pentru ca aceste descoperiri să fie conservate, cuptoarele pentru ceramică au fost incluse într-un proiect transfrontalier. Deocamdată, însă, nişte uşi închise cu lacăte şi o plasă de sârmă sunt singura protecţie a fiecărui cuptor. Din nefericire, panoul care indică “Cuptoarele dacice de la Medieşu Aurit” este prea sumar şi nu conţine informaţii actualizate, care să prezinte descoperirile arheologilor din ultimii ani. Nici indicatoare rutiere nu există prea multe, în ciuda condiţiei excelente în care se află drumul de acces. Îndepărtându-ne de rezervaţia arheologică şi după ce ţi-ai făcut o impresie puternică despre ce înseamnă şi cu ce se ocupă o civilizaţie veche de mii de ani, poţi opta şi pentru un alt obiectiv din zonă: Castelul Lonyai, ridicat în secolul XVII, în timpul Renaşterii, având patru aripi, bastioane în formă de prismă şi o curte centrală. Iar dacă ai alte pasiuni precum pescuitul, scăldatul sau chiar sporturile nautice, le poţi satisface în bazele amenajate în apropiere de Medieşu Aurit, pe flancul drept al râului Someş. Localităţile Iojib şi Apa pot fi luate ca punct de reper, pentru cei care nu sunt de prin părţile locului. ZETEA Prin trecut, prezent și in viitor ...aceasta este povestea care nu poate fi spusă în câteva cuvinte și care se scrie neîncetat... Se cuvine să amintim că la scrierea acesteia au contribuit și contribuie toți cei care la un anume moment, vin în contact cu “Zetea”, inclusiv dumneavoastră... Undeva în Europa, pe străvechile tărâmuri ale Transilvaniei din România de azi, într-o zonă denumită ”Ultimul bastion al prunelor”, o familie inovatoare, dintr-o breaslă de zidari care a construit numeroase edificii, probabil a considerat că are nevoie de un stimulent curat, natural și bun, precum cel rezultat din distilarea fructelor. Așa se face că în urmă cu peste două secole, adică undeva prin secolul al XIX-lea, unul din strămoșii lui Silviu Zetea, a pus bazele acestei activități. De atunci și până în zilele noastre dar și multă vreme de aici încolo, această activitate neîntreruptă, a fost, și va fi marcată de moștenirea genetică și virală de a crea. Se cunoaște că bătrânul Ioan Zetea era cunoscut ca și cel care a construit o pălincie într-un loc numit simbolic “Pe Groapă” într-o depresiune din satul Viile Apei, aproape de gospodăria sa, pe la 1900. Din această pălincie a mai rămas doar fântâna din care se scotea apa pentru răcire, fântâna fiind alimentată de un izvor. Se poate spune că avea cunoștințele necesare de la strămoșii săi, pentru că regiunea este cunoscută ca leagăn al pălincii, atestată documentar aici, încă în urmă cu peste 500 de ani. Trecând cu pași repezi prin istorie, ajungem în perioada interbelică și după, când unul din fii lui Ioan Zetea, pe nume Valer Zetea, se remarcă prin faptul că el construiește mai multe pălincii, nefiind singurul dintre fii care face acest lucru dar sigur cel mai perseverent. Acesta a construit câteva pălincii, în Viile Apei, în Viile Racșei și una în Medieșu Aurit pe la 1964, forțat oarecum de împrejurările de la acea vreme, dat fiind contextul regimului. Deși ne găseam într-o societate etatistă dată de regimul comunist, acești intreprinzători ai vremii au reușit să își păstreze mica proprietate și să funcționeze sub patronajul fostelor intreprinderi de stat, denumite Vinalcooluri. Aceasta, și poate datorită faptului că și în acele vremuri pălinca, țuica, rachiul și derivatele sale erau plăcute trupului și sufletului, așa cum se întamplă și în ziua de azi. În acele vremuri, Valer Zetea, susținut de familie, înființează la el acasă, un centru de colectare a fructelor de care, fiul său, Silviu Zetea, își amintește cu nostalgie. Fiind o fire deschisă, Valer Zetea, înzestrat cu inițiativă, un antreprenor în adevăratul sens al cuvântului, deși nemeritat, părăsește această lume în 1975, reușește să transmită din caracterul său urmașilor săi, care alături de soția sa, Florica Zetea, continuă această tradiție de procesare și distilare a fructelor. Valer Zetea a avut cinci copii, trei băieți (Ioan, Vasile și Silviu) și două fete (Viorica și Florica). Dintre aceștia, băieții au extins activitatea, deoarece și-au format propriile familii. Ioan Zetea a rămas cu pălincia din Viile Racșei, Vasile Zetea a continuat activitatea în Cicârlău, în Remetea Oaș iar mezinul, Silviu Zetea a rămas împreună cu mama sa, la pălincia din Medieșu Aurit de care s-a ocupat de la o vârstă fragedă, fiind pe atunci elev de școală. Încă din acele vremuri, exista o preocupare de inovare, modernizare care în final a dus la ceea ce vedem și gustăm azi. Uite așa, am ajuns la perioada de după revoluția de la 1989, moment în care Silviu Zetea la fel precum odinioară tatăl său, se remarcă, și animat de dorința arzătoare de a desfășura această activitate într-un cadru legal dat de o societate democratică, în care capitalul nu mai era considerat ilegal, înființează pentru prima dată o intreprindere de sine stătătoare, împlinind în acest fel, visul tatălui său. Intreprinderea mică nou înființată la începuturile lui 1990, PRIVAT SILVIU ZETEA, transformată ulterior în SRL, în baza legii 31/1991, ia avânt și, în ciuda vicisitudinilor vremii și a blocajelor sistemului, a fenomenelor noi de piață, ca și cel al concurenței neloiale, se dezvoltă continuu de atunci și până în prezent. Ca urmare a perseverenței și priceperii vaste a intreprinzătoratului, Silviu Zetea, lângă care se află de data aceasta, propria familie, corelată oarecum cu o așa zisă frumoasă nebunie de a face, dacă putem vorbi la figurat și să denumim astfel, voința sa, orizonturile noi și prospectările se conturează promițător. Imediat, este demarat noului proiect și se trece la reconstruirea pălinciei, punându-se un mare accent pe calitate și reprezentativitate. Tot atunci, în 1991, se înregistrează și emblema firmei, ca blazon propriu. Se dezvoltă apoi, prestările de servicii, care au asigurat trecerea spre activitatea de producție. Conștientizând necesitatea protecției inovative prin protejarea proprietății intelectuale se înregistrează marca ZETEA în 1994 și se trece la o nouă etapă, aceea de producție. Se dezvoltă sistemul inovativ prin trecerea la tripla distilare, la cazane cu foc direct, de tip alambic și prevăzute cu sistem de deflegmare simplă, de concepție proprie, care duce implicit la o creștere a calității produsului, conferind totodată țuicii, o particularitate, amprentă proprie produselor. Această metodă a fost denumită ulterior metoda ZETEA fiind unică în arealul românesc. În 1994, după o tatonare a pieții se pun în comerț primele produse din marcă ZETEA. Colaborările cu locații de excepție precum: · Coliba Haiducilor · Roata Norocului · Cabana Vânătorilor · Casa Elena · Casa cu Flori, și altele, dau curaj producătorului convingându-l că tot ceea ce face, face bine. Concurența neloială, mentalitatea conform căreia distilatele tradiționale din fructe nu sunt potrivite pentru rețeaua de restaurante de prestigiu, fiind considerate doar potrivite pentru nunți, botezuri și înmormântări care au fost tot atâtea piedici care au fost depășite cu succes. Legislația în vigoare, oarecum potrivnică, l-a pus pe Silviu Zetea într-o postură inedită, aceea de formator de piață. Deschizător de drumuri, luptând în continuare cu sistemul, conștientizând acest fapt, trece la o nouă etapă, aceea de a da produselor o imagine pe măsura calității și reprezentativității acestora. Susținut îndeaproape de familia sa, soția Teodora Zetea și copiii Gerard și Tanita, începand cu anul 2000 după o chibzuită strategie, scoate pe piață produsele din gama de lux. Deși inițial, prietenii și cei din jur nu credeau în proiectul lui Silviu Zetea, după obținerea recunoașterii internaționale prin obținerea medaliei de argint la Concursul Mondial de profil de la Bruxelles și a altor numeroase distincții și aprecieri, reușește în ciuda tuturor greutăților, să poziționeze noile sale produse acolo unde le este locul de drept și de fapt, adică pe piața reprezentativă de lux sau de nișă cum mai este numită. Cu această ocazie apare și expresia Zetea vinde frigidere la Polul Nord, adică vinde pălincă scumpă în România. Cum era și normal, apar persoanele interesate de această reușită, activitatea comercială căpătând un nou avânt. Produsele Țuică Zetea de Transilvania și Pălincă de Ardeal devin în scurt timp foarte apreciate, fapt reflectat în impresiile publice și în reportajele, scrierile, evenimentele care încep să se realizeze pe marginea acestora. Fiecare membru al familiei se implică activ atât în partea creativă cât și în cea de promovare și vânzare, ușurând într-un anume fel activitatea principalului creator al mărcii ZETEA, dându-i satisfacție totodată. Apar noi produse, noi abordări, se trece la extinderea sferei de implicare, acțiuni care duc în final la un nou avânt pe care l-am putea numi, chiar un altfel de nou început . În momentul de față, fără implicarea întregii familii, a soției și a copiilor, activitatea firmei Zetea ar rămâne fără consistență și motivație. Rezistând tentațiilor, abordând problemele în mod hotărât, direct, în ziua de azi putem spune cu certitudine că viitorul acestei afaceri de familie este asigurat, iar povestea continuă să fie scrisă, scriere la care vă invităm să participați și dumneavoastră, pentru că aceia care urmăriți acest scurt documentar până la capăt, reprezentați exact rațiunea pentru care noi existăm, și vă mulțumim pentru aceasta. Vinovat principal Silviu Zetea P.S. Aceste memorii, dacă putem să le numim așa, au fost scrise într-un loc de excepție – Restaurantul La Pălincie din Baia Mare, Maramureș, în zona istorică, restaurant ce aparține fiului autorului, Gerard Zetea, ca loc de promovare Zetea, într-un moment de reflecție.