Comuna Dâmbovicioara - județul Argeș

Primăria Dâmbovicioara
Adresă: Sat Podu Dâmboviței, str. Școlii, comuna Dâmbovicioara, județul Arges
Contact: 0248544204, e-mail: primarie@dambovicioara.cjarges.ro

PREZENTARE COMUNA DÂMBOVICIOARA

Dâmbovicioara reprezintă o oază de relaxare pentru turistul dornic să evadeze din agolomerația urbană, un colț de Rai care încă mai pastrează intactă frumusețea pură a naturii montane. Datorită aerului ozonificat, dar și a prezenței unui numar semnificativ de obiective istorice, geografice și naturale, localitatea s-a dezvoltat constant în ultimii ani, din punct de vedere turistic.
Situată în nordul județului Arges, la granița cu Brașovul, comuna este ultima localitate argeșeană aflată pe Culoarul Rucăr-Bran, fiind localizată la 30 de kilometri de Câmpulung Muscel și 55 kilometri de orașul Brașov.
Comuna este alcătuită din trei sate: Podu Dâmboviței, Dâmbovicioara și Ciocanu, toate adevărate destinații turistice pentru iubitorii muntelui, dar și ai tradițiilor și ai obiceiurilor Argeșului de Nord.
Satul Podu Dâmboviței este situat la șoseaua națională, pe DN73 (Pitesti-Brasov), la 5 km de Rucăr, fiind principala poartă de acces către o serie de trasee turistice ce duc către Munții Iezer-Păpușa, Piatra Craiului, Bucegi și Leaota. Numele satului, de la confluența Dâmboviţei cu Dâmbovicioara şi Valea Cheii, este legat de existenţa unui străvechi pod de lemn peste apa Dâmboviţei care înlesnea circulaţia pe drumul dintre Câmpulung şi Braşov, folosit intens de către negustori.
La poalele Munților Piatra Craiului, pe culoarul Rucăr-Bran, comuna este localizată în bazinul hidrografic al râului Dâmbovicioara, cuprinzând inclusiv punctul de vărsare al acestei ape în Dâmbovița. La Podu Dâmbovitei, din DN73 se ramifică șoseaua județeană DJ730, spre satul Dâmbovicioara, care duce spre nord în satul Ciocanu și mai apoi în județul Brașov, la Șirnea, comuna Fundata. Altitudiunea celor 3 sate variază între 700 m (Podu Dâmboviței) și 1200 m (satul Ciocanu). Extrem de spectaculos este faptul că din anumite locuri ale satului Ciocanu se poate admira în toată splendoarea sa atât Masivul Bucegi cât şi Masivul Piatra Craiului. .

Dâmbovicioara se află în Parcul Național Piatra Craiului alături de alte localități precum Zărnești, Moeciu (satele Măgura și Peștera), Bran și Rucăr. Principala atracție o constituie creasta calcaroasă, cu o lungime de 25km, orientată pe direcția NE-SV, care atinge altitudinea maximă la Vf. La Om (Piscul Baciului) 2238m. Ea reprezintă cea mai lungă și mai înaltă creastă calcaroasă din țară.
Dintre formele de relief carstic, cele mai cunoscute sunt: Acul Crăpăturii și Orga Mare în partea nordică, Turnurile Dianei și arcadele de la Zaplaz în partea centrală și Marele Grohotiș și Cerdacul Stanciului în partea sudică. Peștera de la Colții Chiliilor, care adăpostea localnicii în sec XV în timpul invaziilor turcești, alături de Peștera Dâmbovicioarei, sunt cele mai vizitate peșteri din cadrul Parcului Național Piatra Craiului.

ISTORIC inființare comună

Un izvor important îl reprezintă publicarea la Padova în anul 1700 a hărții Țării Românesti de către stolnicul Constantin Cantacuzino (1640-1716). Redactată în limba greaca, harta poartă titlul „Tabula geografică a prea ânălțatei domnii a Ungrovlahiei, împărțită în 17 județe.”
Două dintre aceste județe sunt clar denumite, Argeș (Argzesi) și Mușcel (Mustzel).
În harta stolnicului Cantacuzino, localităților rurale le este acordată o atenție deosebită, fiind nu mai puțin de 526 . Câteva sunt și din Mușcel, Argeș sau Dâmbovița: Albești, Berevoiești, Boteni, Brădet, Dâmbovicioara (atunci în județul Dâmbovița), Dragoslavele, Rucăr, etc.
Timp de aproape două secole, din punct de vedere geografic și administrativ, toate cele trei sate ce formează astăzi comuna (Dâmbovicioara, Podu Dâmboviței și Ciocanu) s-au identificat cu Rucărul. Abia din anul 1928, satele Dâmbovicioara și Ciocanu se desprind de comuna Rucăr, apărând o comună „tânără” din punct de vedere administrativ, comuna Dâmbovicioara în județul Mușcel. Mai târziu, în anul 1968, Podu Dâmboviței se „desprinde” de comuna Rucăr, alipindu-se de Dâmbovicioara.
Cadrul istoric favorabil de la începutul secolului XX a desăvârșit voința locuitorilor acestor străvechi sate de a înființa o comună nouă, dar cu așezăminte milenare. Astfel, în 1927, Prefectura Județul Mușcel înaintează către Ministerul de Interne Raportul No. 15749/927, prinvind înființarea unor noi comuna prin deslipirea unor sate. La 28 ianuarie 1928, Ministerul de Interne – Direcțiunea Comunală face cunoscut Prefectului Județului Mușcel că „prin înaltul Decret Regal No. 201/928, satele Dâmbovicioara și Ciocanu, pendinte de comuna Rucăr, din acel județ, s'au deslipit de la acea comună, formând o comună aparte cu denumirea de Dâmbovicioara, rugându-va să binevoiți a lua măsuri în consecință.”
La 6 februarie 1928, Ministerul de Interne – Direcțiunea Județeană, face cunoscut Prefectului Județului Mușcel că „Prin Înaltele Decrete Regale No.200,201,202,203 și 273/1928 publicate în Monitorul Oficial, No.26 din 4 februarie a.c., înființându-se în acel județ comunele Furești, Dâmbovicioara, Valea Stânei, Vieroși și Bâlcești, avem onoarea a vă ruga să dispuneți să ni se comunice cât mai curând posibil și pentru aceste comune datele cerute cu ordinul nostru circular No.3140 din 10 martie 1927.” Așadar, Certificatul de Naștere al comunei Dâmbovicioara este 4 februarie 1928
În anul 1938, a existat o nouă inițiativă a Prefecturii Județui Mușcel prin care se dorea restrângerea numărului de comune, în intenție era și comuna Dâmbovicioara. Astfel, la art. 4 se cerea consultarea obștilor privind alipirea/deslipirea unor sate și înființarea/desființarea unor comune.
Locuitorii comunei Dâmbovicioara (bunicii și străbunicii noștri) adresează „o petiție” la 30 noiembrie primarului de atunci Ion If. Uretu, motivând astfel „Domnule Primar, subsemnații locuitori ai comunei Dâmbovicioara din județul Mușcel, cu onoare vă rugăm a interveni la cei în drept ca să se mențină comuna noastră fiind destul de departe de comuna Rucăr și având dese nevoi de administrația noastră. Ar fi o mare suferință pentru interesele noastre comunale dacă ni s'ar desființa comuna și am fi alipiți la Rucăr. Semnează (ss.nd) un număr de 64 capi de familie.”
Primarul comunei Ion If. Uretu „întocmește un Proces-Verbal la 30 Nov. 1938” pe care îl prezintă Prefectului Județului Mușcel, motivând că locuitorii din satele Dâmbovicioara și Ciocanu doresc menținerea actualei organizări administrative.

PARCUL NAȚIONAL PIATRA CRAIULUI

Cetatea naturală de stâncă a Pietrei Craiului este unică printre munții din țara noastră. Creasta lungă de aproximativ 25 de kilometri formează unul dintre cele mai iubite peisaje montane din România, un loc în care montaniarzii, alpiniștii și cercetătorii deopotrivă, pot fi uimiți de diversitatea locului de aici. Peisajul specific al Parcului Național Piara Craiului este caracterizat de o creastă singuratică, ce atinge o lungime de aproximativ 25 de km, ce este orientată pe direcția NE-SV și poziționată de-a curmezișul pe direcția generală a crestei Carpaților Meridionali. Este cea mai lungă și cea mai înaltă creastă de calcar din țară. Înălțimea maximă a masivului este atinsă în Vârful La Om (sau Piscul Baciului) care atinge 2 238m. Dacă studiem pe îndelete particularitățile parcului, vom descoperi o mare varietate a formelor și dimensiunilor reliefului: colți de stâncă, ace, piramide, muchii, turnuri, brâuri și hornuri. Numărul mare de văi, grohotișuri, arcade naturale și golurile alpine întregesc spectacolul vizual, alături de abrupturi deosebit de spectaculoase.
Prima rezervație naturală din Piatra Craiului a fost înființată în 1938 și avea doar 440ha, însă în 1972 și-a dublat suprafața. Parcul național a fost înființat în 1990 și cuprinde aproape 15 000ha, dintre care o treime constituie zonă de conservare specială.
În Piatra Craiului trăiesc 1 170 de specii de plante, aproape 30% dintre plantele regăsite în țara noastră, dintre care 181 sunt ocrotite. Dintre aceste specii le amintim doar pe cele mai cunoscute: garofița Pietrei Craiului, tisa, angelica, sângele voinicului, macul galben, linarița, floarea de colț, gladiola sălbatică, bulbucul și bujorul de munte. Piatra Craiului adăpostește un număr impresionant de specii de orhidee de munte, 41 de specii dintre cele 58 existente pe teritoriul României. Un simbol viu al acestui munte este garofița Pietrei Craiului, aici fiind singurul loc din lume în care o putem întâlni. O putem admira pe stâncăriile înierbate și însorite din zona alpină inferioară, sau la limita superioară a pajiștilor alpine. Culoarea ei roz este foarte greu de trecut cu vederea în lunile de vară.
Condițiile climatice și geologice, geomorfologia și structura florei și vegetației din Piatra Craiului au determinat păstrarea unei diversități aparte în grupul mamiferelor. Din cele aproximativ 100 de specii de mamifere din fauna întregii țări, peste 40% trăiesc în Piatra Craiului.
În masiv se găsesc peste 200 de specii de fluturi, dintre care unele endemice sau rare. Se mai remarcă și prezența a 21 de specii de lilieci, dintre care o mare parte sunt strict protejate. Păsările sunt și ele în număr foarte mare și depășesc 100 de specii. Parcul găzduiește și o populație bogată de carnivore mari (urs, lup și râs), iar studiile arată prezența a trei culoare de circulație ale acestor specii între Piatra Craiului și Bucegi.
Parcul național se suprapune cu Situl Natura 2000, iar pe suprafața lui se mai întâlnesc câteva rezervații naturale, dintre care majoritatea sunt peșteri și avene: Peștera Dâmbovicioarei; Peștera Uluce; Peștera Stanciului; Avenul lui Adam; Cheile Dâmboviței.

Legenda Pietrei Craiului

Legenda spune că, în urmă cu foarte mult timp, poporul de prin aceste locuri era condus de un crai mult iubit și respectat căruia i se spunea Măritul. Ajuns deja bătrân, el nu avea niciun copil, așa că hotărăște să aleagă chiar el un moștenitor al tronului pentru a evita luptele după moartea sa. Organizează în acest scop un concurs în care flăcăii veniți din toate colțurile țării să se întreacă în probe fizice și de înțelepciune.
La o stână din munți, trăia un pastor voinic pe nume Brăduț. Auzind de competiția pentru tron a Măritului, tovarășii pastorului îl îndeamnă să se ducă și el să își încerce norocul. Odată ajuns la cetatea craiului, Brăduț se dovedește a fi cel mai îndemânatic luptător. Urmează apoi o probă în care concurenții trebuiau să urce cât mai repede potecile întortochiate ale muntelui până la Piatra cea Mare ce se zărea în departare. Brăduț nici nu mai așteapta să se odihnească și plecă chiar a doua zi de dimineață. Pe poteci era neîntrecut. Ajuns sus, se pune să mănânce câteva merinde de-ale stânii și se odihnește sub un brad, bucurându-se de frumusețea locului.
După trecerea tuturor probelor fizice, urmează cea mai grea încercare. Brăduț este dus în sala de judecată unde trebuie să rezolve problemele poporului și să facă dreptate. Aici este pus în fața unei ghicitori. Trei frați se războiau pentru că au primit drept moștenire trei lăzi: una cu aur, alta cu oase și una cu pământ. Feciorul le face dreptate explicându-le că tatal lor a lăsat unuia banii strânși de el, altuia animalele și celui din urmă pământul. După judecata dreaptă a voinicului se face mare sărbătoare și Brăduț devine noul Crai al locului. De atunci, Piatra cea Mare, pe potecile căreia a urcat Brăduț, s-a numit Piatra Craiului, în cinstea pastorului care, datorită vredniciei și înțelepciunii sale, a devenit Crai.

PEŞTERA DÂMBOVICIOARA – adăpost al pustnicilor şi ascunzătoare a haiducilor, născută din calcare de vârsta jurasică, sculptată de natură în chipuri neomeneşti.

Program Luni - Vineri:
09.30 - 16.00
Sâmbătă - Duminică: 09.00-17.00
!!! Peștera este deschisă zilnic, inclusiv în zile libere legale sau sarbători religioase.
Tarif intrare:
5 lei/ copil (sub 14 ani), 15 lei/ adult.
Contacte utile:
- Primăria Dâmbovicioara: 0248544204
primarie@dambovicioara.cjarges.ro
.........................................................................................................................
Peştera a apărut ca urmare a acţiunii apelor care traversează masivul Piatra Craiului, dar şi Munţii Făgăraş şi Leaota. În cursul lor, acestea au format văi adânci şi înguste, conducând la apariţia unui peisaj deosebit, apreciat de turiştii care vizitează zona.
Cel mai important afluent al Dâmboviţei care a contribuit la formarea acestui frumos obiectiv natural este Dâmbovicioara, care izvorăşte din versantul sudic al Vârfului Omu şi străbate culoarul Rucăr-Bran pe direcţia Nord-Sud, vărsându-se în Dâmboviţa. Golul subteran este format dintr-o galerie lungă de 250 metri, cu un traseu ascendent.
Lungă de peste 600 metri, această peșteră are aspectul unei galerii puțin ramificate, traseul său fiind puțin ascedent, aceasta poate fi străbătută ușor, având plafonul mai înalt decât statura omului, de aproximativ doi metri. Partea deschisă vizitării publicului este însă mult mai scurtă, puțin peste 240 metri, peștera continuându-se cu o galerie îngustă. Interiorul oferă condiții optime de vizitare, cu o galerie largă și temperatura potrivită, simțindu-se un ușor curent de aer care demonstrează că există încă o comunicare cu exteriorul.
În peșteră sunt spectaculoase formațiuni calcaroase, care de-a lungul timpului au căpătat diverse forme recunoscute de localnici ca forma unui cap de țap, a unei șopârle și a unei căpșuni. În ramificațiile din galerie se pot vedea camera pustnicului retras aici după ce a fost vrăjit de frumusețea acestor locuri. În galeria mare, cea de 100 metri, se pot vedea forma unui elefant matur, a unei aripi de vultur și cuibul său, două aripi de înger, pielea de șarpe, capul unui șarpe, un elefant mic, un chip de diavol, etc.
Temperatura oscilează în jurul valorilor de 10-12 grade C, iar umiditatea este potrivită. Peștera este „uscată”, pârâul care a generat-o având acum altă albie. În interior se leagă de exterior printr-un horn înalt de 10 m, care furnizează un slab curent de aer.
Peştera este primul fenomen carstic ce a servit drept model unui pictor celebru (tabloul „Peştera Dâmbovicioarei“, de Nicolae Grigorescu).

Legenda spune că, mult după plecarea pustnicului Pavel, în perioada primului război mondial, în peștera Dâmbovicioara își găsiseră adăpostul doi haiduci celebri, Fulga și Budac. Aceștia așteptau într-o nișă din interiorul peșterii, ce ducea spre vârful muntelui, și jefuiau oamenii bogați, oferindu-le banii celor săraci. Haiducii erau foarte prietenoși cu localnicii și, considerându-se stăpânii peșterii, ei organizau nunți și petreceri cu lăutari, ospețe haiducești în sala mare a peșterii.
Haiducul Andrei Budac este o legendă a locurilor, un milostiv al săracilor, dar prigonitor cu ciocoii vremii. S-a născut la 20 iulie 1873, în satul Oprea Cârțisoara, fiu al lui Zenovie și al Elisabetei. La vârsta de 18 ani, fără să ceară acordul parinților, trece munții în România, clandestin, prin Vama Cucului și intră în ceata de haiduci condusă de unul Țigan de prin părțile Rucărului de Argeș. După moartea lui Țigan, Andrei devine căpitanul celor 12 haiduci pe care-i conduce timp de 20 de ani. Îi jefuia pe ciocoi, pe bogați și îi miluia pe săraci.
A luat parte la Răscoala din 1907, cand a fost prins și întemnițat la Câmpulung Muscel. Pe capul lui și al camarazilor lui, Gheorghe Fulga, Ioana Murărescu și Nicolae Veza, Jandarmeria a pus un premiu de 2000 de coroane care sa revină celui care-i prinde. Andrei Budac a fost urmărit de sute de jandarmi prin păduri și prin sate. În noaptea de 29/30 ianuarie 1912 este prins de un pluton de jandarmi, trădat fiind, și este împușcat. Este înmormântat în sat, iar după ei, au ramas doinele de jale:
„Frunză verde salbă moale,
Ici în vale, mai la vale,
Se plimba Fulga călare,
De poteră habar n-are.
Cu căciula mocănească,
Cu sarica moicenească,
Nimenea să nu-l cunoască.
Foaie verde iasomie,
Fulga pleacă-n haiducie,
Cu un frățior mai mic,
De-al codrilor voinic,
Pe care-l cheamă Budac
Și vine la toți de leac.
Fără frică de jandarmi,
Fără frică de guzgani.„

CHEILE DÂMBOVICIOAREI

Cu o lungime de chei propriu zise de 3 km, Cheile Dâmbovicioarei sunt situate în arealul montan al „Munților Piatra Craiului”, pe culoarul „Rucăr-Bran”. Pârâul Dâmbovicioara, care izvorăște pe versantul sudic al Vârfului „La Om” (2230) m din munții Piatra Craiului, este unul dintre afluenții Dâmboviței, care curge pe direcția de nord-sud.
În amonte de chei se află la confluența cu Valea Muierii un izvor numit „La Galgoaie” de unde apa curge cu o viteză torențială în Dâmbovicioara urmat de o cheie îngustă, aproape inaccesibilă presărată cu cascade. Mai există și alte chei în apropiere ca de pildă Cheile Brusteretului, Cheia Lungă și Cheia Strâmtă. Cheile Dâmbovicioarei au un aspect impunător și face parte dintr-o serie de cel puțin 20 de chei situate in bazinul hidrografic în al Dâmboviței. Dâmbovicioara a săpat în formațiunile de roci sedimentare, calcaroase, și gresii, un adevărat canion lung de 8 km, care în unele porțiuni valea are pereți verticali ce depășesc 200 de m înălțime.
Apele raului, prin acțiunea de eroziune, au creat forme bizare de turnuri, sau creste ascuțite, având subteran goluri carstice, astfel în această zonă se pot număra peste 50 de pesteri ca (Peștera Dâmbovicioara, Peștera de la Gura Defileului, Peștera Labirintului).
..............................................................
"Dar iată că în fața noastră se ridică un munte înalt și drept ca un zid năprasnic, de crezi c-aici e sfârșitul lumii. Ne-apropiem, și deodată, la o cotitură, ni se deschide, printre două stânci colțuroase, intrarea înlăuntrul muntelui, cheia adâncă și îngustă a Dâmbovicioarei. E răcoare, și vuietul apei răsună așa de tare, că nu-ți mai auzi glasul. De pe fundul acestei prăpăstii ne uităm cu groază-n sus la namilele de stânci aninate de pereții cheii ca niște dihănii ce stau ...la pândă, gata să se prăbușească peste noi.
Deasupra noastră se zărește un petecuț de cer sprijinit, ca un capac albastru, pe crestele ascuțite ale înaltelor ziduri ce ne îngrădesc în umbra lor veșnică. Pe sus vezi câte un brad ieșind strâmb și chircit din crăpătura unei stânci, mirat și el de fioroasa singurătate în care se găsește, întinzându-și cetenele-i triste, în așteptarea zadarnică a unei raze de soare." Alexandru Vlahuta - Romania Pitoreasca

CHEILE BRUSTURETULUI

În amonte de Cheile Dâmbovicioarei, urmând cursul râului, la confluenţa cu Valea Muierii se taie o cheie îngustă, remarcându-se aici succesiunea de cascade. Cea mai importanta cascada este Cascada Izvoarele din Plai, care se gaseste pe partea stanga, imediat dupa casele din Valea Rea.
Urmează apoi un pasaj deosebit – denumit La Gâlgoaie, unde apa iese cu mare viteză din munte şi se varsă imediat în Dâmbovicioara, iar după acestea încep Cheile Brusturetului – un complex carstic alcătuit din Cheile propriu-zise ale Brusturetului, Cheia Lungă şi Cheia Strâmtă.
Cheile Brusturetului nu sunt atât de grandioase ca şi cheile Dâmbovicioarei, sunt mai strâmte, mai sălbatice şi mai puţin circulate, iar din poiana Brusturet incep traseele turistice din Piatra Craiului.

CETATEA ORATIA

La mică distanță de drumul care leagă Câmpulung de Brașov, pe teritoriul administrativ al localității Podu Dâmboviței, se află Cetatea Oratia.
Localnicii spun că la construcţia ei s-a început prin anul 1330 şi că a fost ridicată de oamenii care locuiau în împrejurimi. Alţii sunt de părere că o mână de ajutor au dat-o însăşi cavalerii teutoni, dar nu există documente care să ateste acest lucru. În aceste condiţii, zidul amplasat în zona Podul Dâmboviţei, pe culoarul Rucăr-Bran, continuă să învăluie în mister întreaga vale unde se spune că odată trecea cel mai important drum ce lega Ţara Românească de Transilvania. Mai mult, ruinele cetăţii se lasă văzute doar dintr-un anumit punct, şi anume, dintr-o parcare situată în apropierea locaţiei turistice Dealul Sasului. Cetatea a fost concepută ca punct de apărare şi s-a numit, la acea vreme, Cetatea Neamţului. Ulterior, devenind punct vamal, s-a transformat în Cetatea Piatra Craiului, Cetatea Dâmboviţei, iar într-un final a fost botezată Oratia, după valea care se întinde la poalele ei.
Cetatea a fost, se pare, locul in care Vlad Ţepeş ar fi stat o perioadă, în unele înscrieri fiind precizat faptul că domnitorul chiar ar fi fost prins de turci în această cetate. Această cetate și-a pus amprenta în zona Dâmbovicioarei pentru că din Țara Românească intrau spre Braşov produse precum grâu, secară, foarte mult peşte, piei de animale, miere, ceară, bumbac luat de la turci, iar de la Braşov intrau fier, oţel, arme, postav, catifea, pantofi sau argintăraie. Se spune că cetatea era prevăzută cu un pod mobil care era coborât numai atunci când carele intrau la vămuire.
Tipologic, Cetatea Oratia corespunde mai curând fortificațiilor de mici dimensiuni al căror rol era de a străjui căi de acces sau puncte strategice importante, decât cetăților propriu-zise care reprezentau ele însele, de cele mai multe ori, un astfel de punct strategic.

PODUL DE PIATRĂ – peste râul Dâmbovița, Sat Podu Dâmboviței

La începutul secolului 19, în timpul domnitorului Barbu Știrbei, pe D.N. 73 Pitesti – Brasov, s-au executat trei poduri din zidărie de piatră de talie, cu aceeași tehnologie și calitate.
Podul de pe D.N. 73, Pitești – Brasov, km 78+910, peste Dâmbovița, în satul Podu Dâmboviței, este executat între anii 1881-1886 și se poate spune că acest pod este cea mai reprezentativă lucrare din clasa podurilor boltite din piatră de talie, un monument de arhitectură.
Este, de altfel, clasificat monument istoric de către Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Argeș.
(sursa informatii: revista de specialitate)
Prima vizită oficială a lui Carol I la Câmpulung a fost consemnată între 9/31 iulie și 4iulie/5 august 1868. Memoriile sale cuprind pasaje în "Carnetul de turist al regelui Carol". După 8 ore de drum "foarte greu, dar foarte pitoresc și care adesea oferă priveliști întinse asupra lanțului Carpaților și atinge un șir de sate frumoase, locuințe solide și bine îngrijite ale unor țărani de munte, avuți, incomparabile cu tristele localități ale câmpiei". Domnitorul face o excursie în munți la "bogatul și frumosul Rucăr", dar a fost surprins de "drumurile rele" cu atât mai mult cu cât el constată că aici "se exercită un comerț înfloritor cu lemne" și că 'există o industrie casnică" destul de dezvoltată "covoare frumos țesute și costume se găsesc în fiecare casă".
Carol I ajunge până la Podu Dâmboviței, unde locuitorii i-au adresat rugămintea de a le deschide "valea frumoasă, printr-un drum de la Câmpulung, la granița Transilvaniei". Martor la eveniment, prințul Dimitrie Sturdza precizează că Vodă "străbate călare cu câțiva ingineri, regiunea, spre a găsi el însuși linia cea mai bună și mai ușoară pentru acest drum". Domnitorul a promis "Cu a dumneavoastră îngrijire și cu brațele locuitorilor, sper în curând a avea acest drum atât de dorit și de folositor pentru țară".
"Drumul vechi pornea de sub Posada, se lăsa în Gârlă (n.a. râul Dâmbovița), se trecea prin ea și ieșea în șoseaua națională, pe lânga Crucea lui Brâncoveanu, mergea pe lângă părăul Orății, urca pe Podu Aninii , apoi roată până la Cetate". (Gheorghe Cojocaru, 84 de ani, sat Podu Dâmboviței, 2020). Această relatare privea sectorul de drum ce traversa, până în anul 1891, satul Podu Dâmboviței, între Rucăr și Dealul Sasului.
Lucrările la Calea Câmpulung-Giuvala (Fundata), unde au fost folosite trupe de geniu și lucrători specialiști italieni, au început în 1869 și au fost finalizate în 1891. (cap. I. Rețeaua rutieră/ Drumurile)

BISERICA SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA – PODU DÂMBOVIȚEI – Biserica, monument înscris pe lista monumentelor istorice înscrise în Patrimoniul cultural național al României, este situată într-un punct dominant, nu departe de centrul satului Podu Dâmboviței. Este construită din calcar, după planurile arhitectului D. lonescu-Berechet, începând cu anul 1944, iar în 1953 are loc sfințirea ei.
În formă de cruce, cu o sinqură turlă, biserica are atașat, în colțul nord-vestic, turnul-clopotniță, fiind în felul său un unicat arheologic.